29/06 2018 Curs de limba portugheză, nivel intermediar, modulul 1, ediția a IV-a

3

Din 30 iulie începem o nouă sesiune de cursuri de limbă portugheză pentru adulți, nivel intermediar, modulul I! Cursul se adresează celor care au parcurs deja un modul de începători. Întâlnirile vor avea loc la Institutul Cervantes din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, iar modulul însumează un număr de 40 de ore.

Ce vom face ?

Sesiunile de început le vom dedica recapitulării cunoștințelor de la modulul de începător. Mai exact, reluăm modul în care ne prezentăm, modul în care discutăm despre programul nostru zilnic, modul în care ne exprimăm cu privire la acțiuni deja încheiate, etc. Introducem apoi informații lexico-gramaticale noi și explorăm diverse teme de discuție, fără a pierde din vedere aspectul pragmatic.

Când și unde au loc cursurile?
Lunea și miercurea, de la 18:30 la 20:30, la Institutul Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, sala 14). Prima întâlnire va avea loc luni, 30 iulie.

Cât durează?
Cursul nostru are loc în perioada 30 iulie – 8 octombrie, iar modulul însumează 40 de ore de curs. Sesiunile au loc de două ori pe săptămână, lunea și miercurea (cu excepția zilei de 15 august) și au o durată de 2 ore.

Ce metodă folosim?
Cursurile nostre se bazează pe o metodă interactivă, în care atât acuratețea, cât și fluența joacă un rol important. Acceptăm un număr maxim de 12 participanți pentru a asigura nu doar o dinamică bună grupului de lucru, ci și conținut adaptat nevoilor fiecărui cursant în parte. Dezvoltăm toate competențele, astfel încât să puteți înțelege și produce, cu ușurință, atât mesaje scrise, cât și mesaje oral.
Materialele vi le punem la dispoziție atât în format fizic, la fiecare întâlnire, cât și în format electronic, pe e-mail, la finalul fiecărei sesiuni.

Cât costă și cum plătesc?
Prețul nostru este de 1000 de lei. Plata se va face prin transfer bancar, în urma semnării contractului de prestări servicii și a emiterii facturii de către organizator. Puteți opta fie pentru plată integrală, fie pentru plată în două rate egale. Prima rată se achită la înscriere, urmând ca cea de-a doua tranșă să fie plătită după încheierea primei săptămâni de curs.

Cum mă înscriu?
Pentru înscriere, așteptăm mesajele dumneavoastră până pe 27 iulie la adresa de e-mail  contact@falaportugues.ro. În vederea înscrierii la acest modul va trebui să completați un test de nivel, care va fi urmat de un interviu telefonic*. Ulterior vom avea nevoie de numele dumneavoastră complet, de un număr de telefon și de opțiunea pentru plată (integrală sau în rate). Veți primi o confirmare și modelul de contract. Contractul trebuie completat în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data trimiterii lui pentru a putea considera înscrierea finalizată.

*Excepție fac foștii noștri cursanți.

Dacă mai am întrebări?
Ne puteți trimite întrebările dumneavoastră la contact@falaportugues.ro.

Pe curând! Até breve!

Organizat de: Fala Português!

Trainer: Cristina Nițu