Drumeții în Portugalia

06/05/2019 7:13 am Publicat de Cristina Nițu ,

Credeți că descoperirile cele mai frumoase se fac mergând pe jos? Noi da – și Portugalia nu face decât să ofere nenumărate dovezi în acest sens. Dacă vacanțele voastre preferate sunt cele active, de redescoperire a naturii, iată câteva destinații portugheze care vă vor fi pe plac.

Ilustratie hiking

Dacă vreți peisaje fantastice și ture pentru orice nivel de dificultate, Madeira este destinația ideală. Insula este de fapt vârful unui vulcan care pornește de pe fundul Oceanului Atlantic, de aproape 6000m înălțime (însă în cea mai mare parte scufundat în ocean). Activitatea vulcanică de acum milioane de ani a format o zonă centrală muntoasă, cu cel mai înalt punct la 1862m (Pico Ruivo). În Madeira traseele de hiking se numesc veredas sau levadas, deoarece urmează albiile unor canale de irigație (levada) construite începând cu secolul 15, cu scopul de a aduce apă din nordul ploios al insulei către sud, unde clima e mai uscată. În ziua de azi există peste 200 de levadas în Madeira, iar traseele de plimbare care le acompaniază însumează peste 3000 km.

Rota Vincentina este o rețea de trasee de hiking care totalizează în jur de 400 km și se întind de-a lungul coastei vestice, traversând Alentejo și Algarve. Fiecare ”etapă” a rutei are aproximativ 25 km și este gândită să poată fi parcursă într-o zi. De asemenea, există și câteva trasee circulare, care vă permit să vă întoarceți din punctul în care ați plecat (dacă preferați plimbări mai scurte, de o singură zi). Este un traseu foarte frumos și variat, care oferă priveliști de coastă superbe, plaje, păduri și zone stâncoase. Atenție, nu e o destinație de vară, pentru că în special în iulie și august temperaturile sunt mult prea ridicate. Iarna însă nu coboară niciodată sub 11 grade, deci cu puțină planificare (pentru că iarna sunt șanse mari să plouă) puteți avea o vacanță portugheză în mișcare perfectă. Găsiți toate informațiile necesare pe site-ul Rota Vincentina.

O Parque Natural de Montesinho se află în nord, la 200km de Porto, în regiunea Trás-os-Montes. Este unul din cele mai mari parcuri naturale din țară, foarte liniștit și cu o serie de trasee de mică dificultate, potrivite pentru familii. Puteți urca pe Serra de Montesinho (1486m), vă puteți plimba de-a lungul râului Maçãs, care marchează granița cu Spania sau puteți vedea chiar o peșteră neolitică sau un drum roman. E o zonă foarte bună pentru a petrece câteva zile calme în inima naturii – stați în campingul de la Cepo Verde sau, pentru o experiență inedită,  alegeți o microcabină rotativă pentru turism eco, un hibrid între cort și cabană.

O Parque Natural da Serra da Estrela, în regiunea centrală a Portugaliei, este singurul loc din țară unde se pot practica sporturi de iarnă. Serra da Estrela este cel mai înalt punct din Portugalia continentală, deși nu este practic un vârf, ci un torre – un platou accesibil printr-un drum pavat. În acest parc muntos, cel mai mare din țară, se află peste 370 de kilometri de trasee marcate, de diverse grade de dificultate. Însă aici puteți practica și călărie sau mountain-biking sau, pentru cei mai aventuroși, paraglinding în Linhares da Beira, ca să admirați peisajul dramatic de sus. Dacă vi se face dor de plajă, nicio problemă – parcul oferă câteva locuri unde puteți face băi de soare și/sau de apă rece de munte, cea mai celebră fiind probabil A Praia Fluvial de Loriga. Experiențe culturale? Museu do Pão din Seia este un must-see – până la urmă, de câte ori aveți ocazia să vizitați un muzeu al pâinii? Experiențe gastronomice? O Queijo Serra da Estrela este o brânză din lapte de oaie maturată care se produce doar în zona aceasta, coagulată folosind o specie de ciulini locali.

A Rota dos Vinhos Verdes și A Rota do Vinho do Porto sunt două rute care, chiar dacă nu sunt hiking efectiv (mai mult o colecție de plimbări prin vii) sunt trasee foarte bune pentru a explora atât frumusețea zonei nordice și a râului Douro, cât și atât de cunoscutele vinuri locale. Teritoriile portugheze sunt producătoare de vin încă de pe vremea romanilor (viile din aceste zone au fost chiar menționate în operele lui Seneca și Plinius cel Bătrân), iar vinul a fost mereu un produs de export de succes pentru Portugalia. Nu ratați Alvarinho, cel mai premiat Vinho Verde, atât de celebru încât are propria sa rută.

Ați vizitat vreuna din aceste destinații – sau aveți și alte propuneri pentru iubitorii în bocanci ai Portugaliei? 🙂 Povestiți-ne în această pagină, pe Facebook sau pe Instagram. (Pe insta facem în această perioadă și un tur virtual al celor mai interesante locuri din Portugalia continentală). Até à próxima! 

 



Abonează-te la newsletter

    citit și sunt de acord cu modalitatea de procesare a datelor cu caracter personal

    Te-ar mai putea interesa

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    01/18/2024 7:56 pmCITEȘTE ARTICOLUL
    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    12/23/2023 11:32 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    11/20/2023 11:36 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    10/17/2023 10:18 amCITEȘTE ARTICOLUL