Cursuri online de limbă portugheză, ediția de toamnă – înscrieri 15-30 septembrie 2020

09/15/2020 6:05 am Publicat de Cristina Nițu

Olá a todos! Como estão, tudo bem?

Sperăm că ați petrecut o vară frumoasă și că v-ați încărcat suficient bateriile! Toamna a venit, a reînceput și școala, așa că e momentul de noi cursuri de limbă portugheză.

Am decis ca orele să se țină, în continuare online, astfel încât oricine, din orice colț al lumii să poată participa la cursuri.

Ce cursuri se fac?

Sunt bineveniți atât începătorii, cât și cei care au dat deja pieptul cu diversele timpuri ale conjunctivului.

Avem grupe după cum urmează:

    • nivel începător – A1 – pentru cei care nu au studiat anterior limba portugheză, pornesc de la „zero” cum s-ar spune;
    • nivel începător – A1A2 – pentru cei care au încheiat sau urmează să încheie nivelul A1, știu deja să se prezinte în portugheză, să se orienteze, să comande la restaurant, să își descrie programul zilnic etc.
    • nivel intermediar – B1.2 – pentru cei care au încheiat sau urmează să încheie nivelul B1.1, au dat o tură prin Lusofonie, au aflat că există și un imperfect și un viitor al conjunctivului, iar asta i-a făcut și mai curajoși;
    • nivel intermediar – B2.2. – pentru cei care au încheiat sau urmează să încheie nivelul B2.1., cei care deja încep să se simtă confortabil cu regulile lui se condicional, și-au îmbogățit arsenalul de expresii idiomatice și se descurcă destul de bine și la capitolul „Știi bancul cu un arquiteto, um sardinheiro e um corticeiro entram num bar?”.

Cu începătorii A1, respectiv A1A2, ne vom vedea lunea și miercurea,  în intervalul 18:30 – 20:30, în perioada 5 octombrie – 14 decembrie (cu excepția zilei de 30 noiembrie).

Cu intermediarii B1.2, respectiv B2.2, ne vom vedea, ca de obicei, marțea și joia, în intervalul 18:30 – 20:30, în perioada 6 octombrie – 15 decembrie (cu excepția zilei de 1 decembrie).

Înscrierile se fac pe shop.falaportugues.ro.

La ce grupă mă înscriu?

Dacă nu ați studiat anterior limba portugheză, dați fuga-fuguța la nivelul A1.

Dacă ați mai avut contact cu limba portugheză, însă nu ați studiat cu noi, dați-ne un e-mail la contact@falaportugues.ro pentru a vă testa nivelul și a stabili ce grupă vi se potrivește cel mai bine.

Cum mă înscriu?

Înscrierile au loc online, prin 3 pași simpli, pe shop.falaportugues.ro. Tot acolo găsiți descrierea fiecărui curs în parte, informații despre orar, perioada de desfășurare, prețul modulului, precum și detalii despre ce anume o să puteți face la final de curs.

Ca să vă înscrieți adăugați produsul în coș, completați câmpurile indicate și primiți un e-mail cu instrucțiuni de plată. Faceți plata în termen de 3 zile de la eliberarea facturii proforme și trimiteți-ne dovada la contact@falaportugues.ro. Dacă nu primim nimic în termenul de 3 zile, noi o să considerăm că v-ați răzgândit și anulăm comanda.

În afară de laptop  sau calculator mai am nevoie de ceva?

Pentru a participa la cursuri aveți nevoie de un laptop sau de un computer și de o conexiune bună la internet.

Dacă lucrați de pe laptop, care are încorporată și o cameră video, nu mai aveți nevoie de nimic altceva.

Dacă lucrați de pe computer o să mai aveți nevoie de o pereche de căști cu microfon și de o cameră video. Camera este opțională, dar ne-ar plăcea să ne și vedem.

Ce mai trebuie să știu?

Înscrierile au loc până pe data de 30 septembrie, ora 23:59. Nu vor fi acceptate înscrieri după această dată.

La final de curs o să primiți un certificat de participare.

Costurile acoperă tot, inclusiv suportul de curs, așa că nu trebuie să vă faceți griji de orice altceva.

Avem o comunitate tare simpatică, de care ne ocupăm intens. Pentru idei și resurse ne găsiți (aproape) zi de zi cu recomandări pe conturile noastre de Facebook și Instagram. Lunar trimitem și un newsletter, cu tot felul de informații despre universul limbii portugheze. Vă puteți înscrie aici.

Altceva?

Abia așteptăm să ne cunoaștem la cursuri!

Até breve!

curs portugheza online



Abonează-te la newsletter

    citit și sunt de acord cu modalitatea de procesare a datelor cu caracter personal

    Te-ar mai putea interesa

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    10 expresii idiomatice în limba română și în limba portugheză

    01/18/2024 7:56 pmCITEȘTE ARTICOLUL
    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    O altă poveste pentru copii în limba română și în limba portugheză

    12/23/2023 11:32 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    Fala Português! newsletter #38 – Bem-vindo, Novembro de 2023!

    11/20/2023 11:36 amCITEȘTE ARTICOLUL
    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    Fala Português! newsletter #37 – Bem-vindo, Outubro de 2023!

    10/17/2023 10:18 amCITEȘTE ARTICOLUL